Subscrisa Municipiul Toplița / Consiliul local / Primăria Municipiului Toplița, prin ordonatorul principal de credite primar ing. Stelu Platon și șef serviciu execuție bugetară ec. Sterica Neculai – invită locuitorii municipiului Toplița la dezbatere publică a bugetului localității 2009 până în data de 10.02.2009. Informațiile – dezbaterile vor avea loc la sediul primăriei începând cu… Continuă »
Zeci de gospodari din zona de nord a județului, din Toplița și comunele arondate Bilbor, Sărmaș, Gălăuțaș, Subcetate, Corbu, Tulgheș, Ditrău, au participat la ultimul curs pentru agricultori in cadrul Caravanei CAP. din regiunea de nord al județului. Timp de câteva ore s-a discutat despre finanțările agricole, posibilitățile de finanțare, plasarea pe piață a produselor… Continuă »
Zi festivă pentru activitatea chirurgicală la Spitalul Municipal Topliţa. În faţa tuturor cadrelor medicale, de curând, au fost inaugurate două aparate laparoscopice. La insemnătatea lor s-au referit managerul spitalului dr. Ovidiu Aurelian Budişcă, rectorul universitatii de Medicină şi Farmacie din Tg. – Mureș dr. Constantin Copoţoiu, directorul CJAS Harghita Rodica Biro, directorul DSP dr. Tar… Continuă »
După cum bine se ştie oraşul nostru de un an a câştigat o salvare SMURD. În aceste zile această salvarea a fost trimisă la firma „Deltamed” din Cluj pentru a fi echipat cu cele necesare. Din declaraţia consilierului Eugen Marc, care e iniţiatorul SMURD – Topliţa, la Cluj se vor monta echipamente în valoare de… Continuă »
Începând din acest an, antrenorul echipei de volei din Topliţa, Macarie Marius, a fost ales antrenor secund la echipa naţională de volei cadete. Această naţională de volei în aceste zile s-a deplasat în Grecia unde alături de încă cinci echipe va participa la turneul de calificare pentru Campionatul european. În lot au fost convocate şi… Continuă »
De curând la Miercurea Ciuc au fost premiaţi cei mai buni sportivi ai anului 2008. Iată topliţenii premiaţi, la categoria juniori: locul 8 Roşca Mădălina, sanie, CSŞ Topliţa – CSTA Bucureşti), locul 9 Farkas Raluca CSŞ Topliţa – CS Dinamo). La echipe – juniori: locul 3 CSŞ Topliţa (volei) junioare III. Premii speciale: Ţăran Alina… Continuă »
Primul nou născut în judeţul nostru s-a înregistrat la Odorhei pe data de 1 ianuarie la ora 6,20 pe care îl cheamă Hunor şi avea 3,650 kg. Al doilea copil s-a născut la Gheorgheni tot pe data de 1 ianuarie la ora 7,40, pe care îl vor boteza Ştefan şi avea 3,250 kg. La ora… Continuă »
Sportiva de la CSŞ Topliţa, Roşca Mădălina, în aceste zile participă în Germania la Cupa Mondială de sanie la categoria junioare II. Până în prezent ea a participat la două etape ocupând locul 13 respectiv 14 din 36 de sportive, astfel ea va mai participa la încă două etape şi în funcţie de rezultate se… Continuă »